A murit actorul Mihai Fotino

Mihai_FotinoMihai Fotino,actor al Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), a murit luni, în jurul orei 15.30, la vârsta de 83 de ani. 

Mihai Fotino s-a stins din viaţă luni, la vârsta de 83 de ani, “după o lungă şi grea suferinţă”, conform directorului medical al Spitalului Elias, Dana Safta.Actorul s-a retras din activitate după ce a suferit o comoţie cerebrală în 2005. Au existat atunci mai multe complicaţii, iar Mihai Fotino a acuzat dureri foarte mari, care l-au împiedicat să mai urce pe scenă.

Angajat al Teatrului Naţional Bucureşti, Mihai (Mişu) Fotino s-a născut la 14 septembrie 1930 în Capitală. A copilărit la Braşov, unde tatăl său, pe care îl chema tot Mişu Fotino, era actor.A debutat la vârsta de 6 ani, în piesa de teatru “Coloniale”. Din 1952, Mihai Fotino a fost actor la Teatrul Dramatic din Braşov.A fost remarcat de marele regizor Sică Alexandrescu, care a decis să-l aducă la Bucureşti. Din 1956, a jucat la Teatrul Naţional “I. L. Caragiale” din Bucureşti.La cea de-a XIV-a ediţie a galei premiilor Uniunii Teatrale din România, (UNITER), din 2006, Mihai Fotino a fost premiat pentru întreaga sa activitate.De asemenea, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) “pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. În februarie 2004, a primit Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D – “Arta Spectacolului”, “în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”.

Leave a Reply

%d bloggers like this:
Copyright © 2014 MondenOnline · All rights reserved · Designed by Theme Junkie
Powered by· MEDIAPHOTO