Antonio Passarelli a făcut şcoala de corecţie după ce a încercat să spargă o bancă

antonio passarelliCopilăria lui Antonio Passarelli, unul dintre cei mai cunoscuţi bucătari ai ţări,  nu a fost la fel de rafinată ca preparatele sale. Născut în cea mai însângerată zonă a Italiei, în Calabria-Sicilia, Passarelli  a plecat acasă în adolescenţă, pentru protecţia sa, după ce un verişor a fost ucis de Mafia.

Lui Chef Antonio, mai nou licenţiat în psihologie la prestigioasa Universitate ”Sapienza” din Roma,  prosper om de afaceri în domeniul gastronomiei şi patron de restaurant nu îi cade bine când vorbeşte despre copilăria sa dar admite că mulţi membrii ai familiei sale au avut legături cu Mafia.

Anturajul şi sărăcia l-au făcut să rişte mult în adolescenţă, ba chiar a făcut cunoştinţă şi cu sistemul de detenţie. A fost prins de carabinieri şi trimis la şcoala de corecţie, căci a fost complice într-o încercare nereuşită de jaf, un atac la sediul unei bănci. Însă viaţa i-a mai dat o şansă.Mai târziu, în urma unui accident rutier, într-o cursă ilegală auto, a stat 11 zile în comă, la spital.

Acum, la 54 de ani, Passarelli, om trecut prin viaţă, nu vorbeşte decât de dragoste, muzică şi mai vorbeşte prin preparatele sale, în demonstraţii culinare ce au loc în toată ţara, prin intermediul turneului Mix Music Evo 2013. Charismaticul bucătar chef nici nu mai ştie câte reţete ştie ori le-a pantentat, de aceea, de multe ori se foloseşte de laptopul personal, extensia memoriei sale. Mai nou se consideră mândru ca român,  rezident în Timişoara de aproape 20 de ani, unde este şi căsătorit cu Bica Daniela, o doamnă extraordinară, aşa cum o caracterizează

Leave a Reply

%d bloggers like this:
Copyright © 2013 MondenOnline · All rights reserved · Designed by Theme Junkie
Powered by· MEDIAPHOTO