Dina Melwani, românca vedeta festivalurilor de modă din Dubai, este nimeni alta decât fostul model Dina Dermangi ori solista Dina Gabri

Singura româncă al cărei brand vestimentar este prezent la principalurile festivalurile de modă  și mall-uri din Dubai, numele Dina Melwani încă nu spune nimic în țara în care designerița s-a format. Actuala doamnă Melwani, mama a două fetițe, este nimeni alta decât fostul model Dina Dermangi, iar, pentru iubitorii muzicii de discotecă solista Dina Gabri, cea care a cântat cu Naguale și starul indiei Sukhbir.

 

dina-melwaniPovestea de succes a româncei a început la București, unde, între 2006-2008 a câștigat importante consursuri de miss și a fost pe podiumul marilor evenimente de modă, a continuat la Londra și s-a concretizat în cosmopolitul oraș din Emirate și are la bază o mare pasiune pentru artă și frumos. ”De când am ajuns pentru prima dată în Dubai (octombrie 2008), viața mea s-a schimbat la 180 de grade. L-am întâlnit pe soțul meu în același an și deja suntem de 8 ani împreună. Avem doua fetite frumoase și locuim în doua orașe – Dubai, în timpul iernii, și Londra, în timpul verii”, ne vorbește înter-un interviu exclusiv frumoasa româncă cu origini moldovene absolventă a London College of Fashion  (brand management și design), de asemenea, Middlesex din Dubai.

Dina a plecat în necunoscut și a luat-o de la capăt, la mii de kilometri distanță, încurajată de câțiva prieteni.”Am fost o persoană mereu în cautare de ceva nou. La început mi-am găzit un job într-o companie de imobilirare din Dubai, am fost angajată și datorită faptului că vorbesc limba rusă, ceea ce reprezintă un atuu importat pe respectiva piață. Efectul crizei econimice din 2008 s-a făcut simțit și, din păcate firma s-a închis. M-am întors la modelling, ceea ce am făcut și la București”, povestește Dina care a fost pe podium la două ediții Dubai Fashion Week, a apărut în multe reclame și 5 videoclipuri pentru cântăreți din zonă.

Dina Melwani, românca vedeta festivalurilor de modă din Dubai, este nimeni alta decât fostul model Dina Dermangi ori solista Dina Gabri

”Modelingul a rămas jobul meu predominant în parioada 2009-2014, iar școala nu mi-a permis să am un job full time. Faptul că am terminat o școală de pictură(Institutul de Arte din Chișinău) și desenele mele au primit nulte premii, m-a încurajat să fac pasul cel mare- m-am înscris la clasa de fashion design a Esmod University din Dubai. Următorii ani am făcut naveta, m-am înscris la London College of Fashion pe care l-am absolvit în 2012. Brandul meu vestimentar l-am creat încurajată de profesorii mei. Mi-am dorit întotdeauna să fac pasul asta, dar nu am avut curajul. Abia după ce ambele mele fetițe au început să meargă la gradiniță, am zis că merită să îmi asum acest să-mi realizez visul.”

Prima colecție a prezentat-o avându-l ca oaspete pe CEO-ul de la fashoion Forward din Dubai și a proprietarilor principalelor showroomuri din metropolă. ”Am avut în început modest, un fapt normal”, spune Dina ale cărei haine se află în cele mai importante  centre de shopping din orientul mijlociu:  Galeries Lafayette, O Concept, The Fashion Valut ori Dubai Mall. ”În afară de colecțiile pret-a-porter fac rochii de seară pentru personalități cunoscute în viața socială din Dubai, dar și din India și am început colaborarea cu trei mari rețele de magazine. În Dubai sunt alte condiții decât la București și alte costuri. Sunt într-adevar clienți gata să plătească, este o competiție mare. Consider că, până la urmă rămân cei care reușesc să se diferențieze de ceilalți și au o strategie bine definită în business. Dumnezeu mi-a dat posibilitatea să îmi trăiesc visele, nu să lenevesc. Desigur, e greu să împarți responsabilitățile de mamă și de business, dar cu pași mici încerc. Ziua mea începe la ora 6 dimineața și se termina la 21 seara”.

dina-melwani

 

Numele de Dina Gabri a prins contur prin două mari succese muzicale-”Image”(Naguale) și ”Naughty Boy ” (compusă de Deepside Deejays și Sasha Lopez). ”Nu voi îngropa cariera muzicală. Încă îmi doresc din suflet să urc pe scenă. Am devenit mamică pentru a doua fetiță în același an când am lansat a doua piesa cu unul din cei mai cunoscuți cântăreți din India – Sukhbir. A trebuit atunci să prioritez responsabilitățile de mamă în schimbul unei cariere in muzică”.

 

dinaCrăciunul se apropie și Dina  nu va avea grija bucatelor ”ca la mama”.”Marele meu noroc e că mama vine regulat în vizită și îmi gatește mereu. Nu e nimic mai gustos decât bucatele făcute de mama. În Moldova noi consumăm atât bucate cu specific românesc atât și cu specific rusesc. În plus au apărut diferite magazine cu bucate din aceste tari. Deci de câte ori mi-e poftă de ceva – merg la magazine.”

Leave a Reply

%d bloggers like this:
Copyright © 2017 MondenOnline · All rights reserved · Designed by Theme Junkie
Powered by· MEDIAPHOTO