Florin Salam i-a șocat pe procurori, cărora le-ar fi declarat senin: Da, am tras pe nas cocaină!

Florin-SalamFlorin Stoian (34 de ani), Salam pe numele lui de scenă, a recunoscut ieri, în faţa anchetatorilor, că din când în când consumă cocaină!

\Asta l-a scăpat pe manelist de o eventuală reţinere, însă nu l-a ajutat să evite şi dosarul penal. După audiere, procurorii DIICOT l-au pus sub acuzare pe cântăreţ pentru deţinere de stupefiante pentru consum propriu, ceea ce i-ar putea aduce o pedeapsă de până la cinci ani de puşcărie. Dealerul său, poreclit Dan – “Chitaristul de la Giurgiu”, a fost inculpat pentru trafic de droguri, însă pentru că şi-a asumat faptele, a fost lăsat şi el liber, scrie Libertatea.
.

Speriat probabil de amploarea evenimentelor, după ce a fost luat pe sus de poliţişti din camera sa de hotel în care locuieşte în ultima vreme, Florin Salam a refuzat să facă vreo declaraţie atunci când a ajuns la sediul DIICOT, mulţumindu- se doar să trimită bezele ziariştilor.

În biroul anchetatorilor însă, nemaiavând cale de întors, manelistul şi-ar fi asumat statutul de consumator şi ar fi recunoscut, cu nonşalanţă, că din când când mai trage pe nas câteva firicele din praful de cocaină cumpărat, în medie, cu 100 de euro un gram: “Da, am mai tras cocaină pe nas! Cel mai rău a fost însă când mi-a murit soţia. Mă drogam la foc automat, nu scoteam capul din cazinouri şi tot ce câştigam din cântări se ducea astfel pe apa sâmbetei…” Şi, pentru ca tabloul să fie complet, Salam le-ar fi spus procurorilor şi cine îi furniza drogurile: nimeni altul decât un colaborator de-al său, care ieri s-a recomandat drept Dan – “Chitaristul de la Giurgiu”.

«Încercaţi şi voi, probabil…»

Amândoi au scăpat de o eventuală reţinere pentru că şi-au recunoscut faptele. În faţa presei însă, atât manelistul, cât şi chitaristul său, şi-au mascat tracul în spatele glumelor. Dacă instrumentistul a susţinut că a venit la Parchet să filmeze un videoclip cu procurorii, cântăreţul a fost mai diplomat, spunând că are doar calitate de martor în acest dosar.

“În tot acest scandal am dat o declaraţie în calitate de martor şi asta e… Atâta timp cât nu am făcut rău nimănui, fac ce vreau cu viaţa mea”, a declarat Florin Salam. Întrebat dacă a încercat vreodată cocaina, manelistul a şocat asistenţa: “Încercaţi şi voi cocaina şi toată România, probabil, nu ştiu…”.

Praful alb era aspirat de pe petalele trandafirilor

Detalii şocante ies la iveală în legătură cu consumul de cocaină! Potrivit unor surse din lumea maneliştilor, solişti celebri din acest domeniu ar obişnui să consume praful alb chiar în timpul concertelor!

Cum? Un om de încredere îi aduce consumatorului care prestează la microfon o floare, de regulă un trandafir, pe care, după ce acesta “îl adulmecă”, îl aruncă, extaziat, către mulţimea în delir. Abia apoi curg dedicaţiile, banii şi… necazurile.

Leave a Reply

%d bloggers like this:
Copyright © 2013 MondenOnline · All rights reserved · Designed by Theme Junkie
Powered by· MEDIAPHOTO