Florin Salam și-a pierdut vila la ruletă?

Cel mai iubit dintre manelişti a ajuns să locuiască în hoteluri. Cel puţin în ultima lună, Florin Salam nu a mai tras în somptuoasa vilă din Berceni, ci a închiriat un apartament într-un hotel de patru stele din Capitală. Gurile rele spun că acesta şi-ar fi pierdut casa din cauza jocurilor de noroc.

Ghinionul pare că se ţine scai de la un timp de manelistul Florin Salam. Zvonurile potrivit cărora patima ruletei l-a făcut să-şi scoată la mezat chiar impresionanta vilă din Berceni tind să fie reale.

Surse din anturajul lui Florin Salam susţin că solistul chiar şi-ar fi pierdut imobilul, într-o noapte nefastă, când nu i-a surâs deloc norocul în casino. Drept urmare, acesta stă de vreo lună într-un luxos hotel din cartierul Vitan, ce-i drept, destul de aproape de casa în care a trăit ani fericiţi alături de soţia pierdută fulgerător. Salam a fost văzut de multe ori în cazinouri, jucând şi pierzând sume fabuloase de bani.După cum chiar el a recunoscut la un moment dat, pe un post de televiziune, jocurile de noroc i-au mâncat chiar şi 400.000 de euro dintr-un foc. Se pare că din cauza acestei “pasiuni” pentru ruletă se teme să mai meargă singur pe stradă. Manelistul a fost surprins de curând pe litoral flancat de bodyguarzi, care nu i-au lăsat pe fani să se apropie de idolul lor.

Aceştia l-au însoţit peste tot şi l-au păzit ca pe ochii din cap, nelăsând picior de admirator în preajma lui. Tot un amic-instrumentist-bodyguard l-a scos din necaz şi în noaptea de miercuri spre joi, când Salam a fost la un pas să fie linşat, chiar în faţa hotelului în care locuieşte în ultimul timp.

Urma să meargă să cânte la o nuntă, în Bucureşti, împreună cu şase-şapte membrii ai formaţiei sale.

Chiar înainte să pornească la drum, dintr-o maşină au coborât trei indivizi puşi pe scandal. Ţinta lor era chiar manelistul.

Şi-a construit în cartierul bucureştean Berceni o vilă de sute de mii de euro.S-au îndreptat spre acesta, hotărâţi să-l bată măr. Însă “protectorul” Vasile Ioniţă a sărit în apărarea lui Salam şi s-a ales cu nasul rupt şi cămaşa plină de sânge. Dar … a meritat!

salamŞi-a salvat prietenul de la o bătaie cruntă. Pentru că cei trei indivizi nu erau oricine, ci membrii ai unui cunoscut clan interlop din Bucureşti, poreclit Vancică.

Surse judiciare susţin că între manelist şi unul dintre fraţii Vancică există un conflict mai vechi, iar aceştia veniseră să-i ceară socoteală. Cel mai probabil, la mijloc ar fi nişte neînţelegeri tot din cauza banilor. Chiar dacă a scăpat basma curată, Florin Salam a mers la Secţia 26 Poliţie şi a depus plângere penală împotriva atacatorilor. Bineînţeles, însoţit de Vasile Ioniţă, care şi-a reclamat şi el agresorii, în special pe Toni Victor Udilă, cel mai agresiv dintre ei. Interlopii au fost reţinuţi în cursul zilei de ieri şi sunt cercetaţi pentru ameninţare, loviri şi alte violenţe şi ultraj contra bunelor moravuri.

Vasile Ioniţă, cel care a fost rănit în conflictul din noaptea de miercuri spre joi, a devenit cunoscut în urma scandalului cu manelista Denisa, iscat în noiembrie 2012. Atunci, bărbatul l-a desfigurat pe impresarul cântăreţei, în sala de aşteptare a Aeroportului Internaţional Henri Coandă. Acum, roata s-a întors şi a ajuns el pe patul de spital.

“A venit un membru din formaţia lui Florin Salam şi s-a năpustit asupra vărului şi impresarului meu. Nu ştiu, probabil avea ceva în mână, că l-a lovit foarte tare în zona feţei. Într-o fracţiune de secundă s-a umplut de sânge”, declara Denisa pentru Ştirile Pro TV.

Leave a Reply

%d bloggers like this:
Copyright © 2013 MondenOnline · All rights reserved · Designed by Theme Junkie
Powered by· MEDIAPHOTO