George Nicolescu: ”Copiii şi nepoţii mei mă luminează fără să îi văd”

george nicolescu familiegeorge nicolescu_familia”Singura lumină pe care am văzut-o vreodată a fost cea a credinţei. Dumnezeu m-a iubit, de aceea nu mă plâng de nimic. În fond aş fi patetic, cu ce m-ar ajuta să spun că mi-e greu, să mă plâng, să mă tângui? Trebuie să fim mai prezenţi pentru noi înşine decât să ne plângem fără rost”, este mărturisirea emoţionantă a lui George Nicolescu artistul nevăzător ce a adus lumină multor generaţii prin vocea sa inconfundabilă.

 

Cel ce a făcut auzite şlagărele ”Cântec pentru sănătatea ierbii”, ”Ca lumina ochilor”, ”Eternitate” şi a fost un simbol al Cenaclului ”Flacăra”, a împlinit 64 de ani şi se bucură de sutele de telefoane primite din întreaga ţară şi glumeşte tot timpul. În sinea sa îşi doreşte cu ardoare să aibă posibilitatea să cânte, aşa cum o făcea odată, pe stadioane pline cu români, dar spectacolele s-au rărit până spre deloc. În viaţa sa se consideră un om fericit, are familie, prieteni, face sport.”Am doi copii mari ce mi-au dat trei nepoţi. Ei mă luminează fără să îi văd”, susţine maestrul într-un interviu despre viaţa sa din care au lipsit culorile şi filmele dar au existat cărţile şi mai ales muzica.

Rep: La mulţi ani maestre! Muzica dumneavoastră încă răsună pe stadionul din Ploieşti!

Mulţumesc, dar să ştiţi că am împlinit 46, nu 64 de ani (râde). Aproape săptămânal, când joacă Petrolul Ploieşti acasă, mi se umple sufletul de bucurie căci aud imnul echipei, compus de mine, îl aud în curtea casei mele. Îl cântă mii de oameni la unison, nu-i nimic mai frumos ca omentul în care cântă galeria.

Rep: Era epoca de aur mai luminoasa?

Într-un anumit moment al vieţii mele mi-a fost mai bine, altădată a fost mai rău. Da, după Revoluţie n-aş putea spune că cs-a simţit o mare emulaţie.

 

Rep: N-aţi vorbit niciodată de familia dumneavoastră!

 

Copiii mei locuiesc de ani buni în Spania. Eu şi soţia mea avem un băiat de 41 de ani şi o fată de 36 ani, au fiecare copii ce s-au născut în Malaga, Ne adunăm pe rând, rar ne regăsim toţi la un loc. Sărbătorile de iarnă le-am petrecut alături de ei, la căldură, pe Costa del Sol. Cât despre consoarta mea, Georgeta, alături de ea nu mă simt singur şi vulnerabil, ci protejat şi fericit. În viaţa mea a existat întotdeuna cineva care mi-a amintit că nu sunt singur. În fond, numai omul care nu crede în Dumnezeu e singur.

 

Rep: Sunteţi un om credincios?

 

Nu foarte credincios, nu vreau să mă dau ori să mă luaţi ca exemplu de credinţă. Dacă există o lumină a credinţei o văd căci EL mi-a dat totul. Şi cariera mi-a dat-o tot el şi puterea de muncă.

 

Rep: Cine vă însoţeşte paşii, probabil soţia..

 

(în glumă) Lumea zice: ”Dom-le, cât a făcut femeia acesta pentru tine”. Nu spun că n-a făcut dar am impresia că am făcut şi eu. Sunt ceea ce sunt în primul rând datorită mie. Serios, cred că bărbatul şi femeia trebuie să fie atât de uniţi încât să nu se evidenţieze că unul a făcut mai mult decât altul. Da, ea este sprijinul meu din 14 septembrie, 1972, când ne-am căsătorit.

 

Rep: Când cântaţi, simţiţi câţi oameni sunt în faţa dumneavoastră?

 

Felul în care îi percep pe oameni contează în măsura în care se manifestă. Simt pulsul unui spectacolul întotdeauna.

 

Rep: Mulţi vorbesc de faptul că întâmpinaţi probleme, nu mai puteţi cânta din cauza unei fobii la înălţime, pe scenă.

 

Cânt lângă scenă, alături de oameni. Nu se pune problema să tratez publicul cu indiferenţă. Atâta vreme cât stau lângă scenă şi mă simt bine din punct de vedere al sănătăţii mele, de ce să înebunesc de emoţii când pot evita aşa ceva? Nu mă vede cel din spate? Asta e, de  parcă eu îl văd (râde)!

 Rep: Sunteţi cadru didactic, pensionar. Vă descurcaţi cu banii?

 

Chiar dacă sunt puţine spectacole, mai puţine chiar de cât mi-aş dori eu, n-am nici o problemă de întreţinere. Am ieşit la pensie de peste 20 de ani, soţia mea lucrează ca îngrijitor pentru mine, ne descurcăm. Nu mă plâng, dacă ar fi să mă plâng de situaţia mea, mă plâng de Dumnezeu.

 

Rep: Aţi şcolit generaţii predând ca dascăl limba franceză. Ţineţi legătura cu foşti elevi?

 

Da, acum în calitate de prieteni. Ne-am regăsit mai ales prin emisiunilor pe care le fac la postul de radio online pentru nevăzători ”Voxonline”.

 

Rep: Sunteţi asemuit cu Ray Charles ori Stevie Wonder, dar cu o voce mult mai bună decât ultimul.

 

Doamne-fereşte, asemănarea e aiurea. Stevie Wonder e un monstru sacru al muzicii universale, nu există comparaţie, mai ales cu mine, sunt realist. Se poate spune că sunt doar interesant (râde).

 

Rep: Interpretarea dumneavoastră îl făcea pe marele Adrian Păunescu să plângă iar Cenaclul Flacăra vă dat ocazia să cântaţi în faţa a zeci de mii de oameni.

 

Adrian Păunescu a fost un om foarte sensibil la situaţii ce se produceau, da, ”Eternitate”, piesa lui George Grigoriu îi plăcea mult şi multe altele. Tot Păunescu mi-a zis că Nicolae Ceauşescu iubea melodiile cântate de mine. Nu l-am întâlnit decât pe Nicu Ceauşescu. Cenaclul a fost cea mai prolifică perioadă din cariera muzicală, acolo m-am lansat şi format.

 

Rep: Sunteţi unul dintre cei mai ascultaţi artişti în FM-urile autohtone datorită refrenului ”Mai aveţi nevoie şi de iarbă” (”Cântec pentru sănătatea ierbii”), în grilă cu playlist cu multe vedete. Ce artişti din noua generaţie admiraţi?

 

Îmi place mult de Connect-R, nu l-am cunoscut niciodată. Îl admir pentru are o muzică modernă. Cine susţine că nu ştie să cânte se înşeală amarnic. Îmi place de el că este şi un tip foarte haios.

 

Rep: Ce vă doriţi de ziua dumneavoastră?

 

Ce-mi doresc? Un spectacol prin care să sărbătoresc cum se cuvine, alături de prieteni, patru decenii de carieră muzicală. Însă, din păcate, mi-e greu să mă ocup personal de organizarea unuia sfel de eveniment. În rest nu-mi doresc nimic, am tot ce-mi trebuie.

 

Rep:  Mai ţineţi legătura cu foştii colegi din formaţia de nevăzători Optimiştii?

 

Majoritatea nu mai sunt….

 

Rep:  Aţi cântat întotdeauna live, deşi e la modă playback-ul. V-aţi adaptat?

 

Dacă nu cânţi pe cinstite, nu-ţi arăţi valoarea, e o stare de spirit. Fireşte, după revoluţie, în special în emisiuni de televiziune, am încercat, din motive tehnice cerute să învăţ să mimez.

 

 

George Nicolescu a absolvit Universitatea din Bucureşti, secţiunea româno-franceză în 1976. a foast profesor de limba franceză la Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere din Buzău.

”Cântec pentru sănătatea ierbii” (feat UNU), melodia prin care tinerii l-au descoperit pe George Nicolescu a fost compusă în 1984. Unul dintre cei mai câutaţi solişti din garda veche de câtre tinerii artişti, Nicolescu interpretează alături de Jorge melodia ”Îndrăgostit”, de asemenea, alături de hip-hoperul Shift, piesa ”Viaţa-i de vină”. Ultimul său album-”Muzică uşoară…lăutărească” (2007) este realizat alături de Gabriel Dorobanţu regretatul Dan Spătaru, Mirabela Dauer şi Corina Chiriac.

 

Leave a Reply

%d bloggers like this:
Copyright © 2014 MondenOnline · All rights reserved · Designed by Theme Junkie
Powered by· MEDIAPHOTO