Mircea Solcanu a fugit în Italia?

5 (1)Fostul prezentator e în căutarea unui loc de muncă.

Fostul prezentator al emisiunii “Poveştiri de noapte ” de la Acasă tv s-ar părea că a decis să părăsească ţara din cauza problemelor avute. Mircea Solcanu ar fi plecat în Italia, unde îşi caută un nou loc de muncă.

Aproape opt ani i-a fost partener lui Cabral la „Poveştiri de noapte”, iar din februarie a ales să plece de la postul Acasă tv, după ce a fost forţat să-şi dea demisia. Acest lucru s-a întâmplat după ce Mircea Solcanu (37 de ani) a publicat un mesaj dur la adresa familiei Anghel căreia i-a murit un copil sfâşiat de câinii maidanezi. Un motiv în plus pentru fostul prezentator de a lăsa trecutul în urmă şi de a fugi departe de ameninţări şi scandaluri.

Prieteni de-ai lui Mircea ne-au mărturisit că acesta ar fi plecat la sora sa, Cristina, în Constanţa, unde a stat câteva zile. Pentru că nici aici nu s-a simţit în siguranţă, iar problemele continuau să apară, Mircea ar fi decis să plece la mama sa, în Italia. Aceasta s-ar afla de ceva timp la muncă acolo, unde lucrează la mai multe familii ca menajeră.

Nu ştiu dacă a ajuns în Italia, aşa cum spunea, însă aceasta era destinaţia pe care ne-a spus-o. Spera să-şi găsească de lucru acolo şi să uite de problemele pe care le-a avut în ţară în ultima vreme”, ne-a declarat o cunoştinţă de-a fostului prezentator. Deocamdată, Mircea este de negăsit, căci şi-a şters toate conturile de socializare şi nu răspunde la telefon, acesta fiind permanent închis.„Vrea să-şi piardă urma şi să nu mai ştie nimic de vechii prieteni. E dezamăgit şi acum crede doar în familie, cea care i-a fost mereu alături”, a povestit aceeaşi sursă pentru Click!

Leave a Reply

%d bloggers like this:
Copyright © 2014 MondenOnline · All rights reserved · Designed by Theme Junkie
Powered by· MEDIAPHOTO