TINMAR susține tinerii designeri din România

Educația tineretului ar trebui să fie prima prioritate. Compania românească TINMAR cunoaște acest lucru și, iată, că a decis să sprijine 10 tineri talentați, sponsorizându-le participarea la Romanian Fahion Design Talent Competition (RFDTC), gală ce va fi organizată pe 7 Martie, în prima zi a evenimentului internațional de modă Romanian Fashion Philosophy.

Gala RFDTC este o competiție anuală organizată de Romanian Fashion Philosophy. Aflată la cea de-a doua ediție, Gala va beneficia de această dată de sprijinul TINMAR, companie românească care este unul dintre liderii în domeniul furnizării de energie electrică, astfel că participanții, atent selecționați de organizatori, nu doar că nu vor trebui să plătească nicio taxă, dar vor și beneficia de expunere națională și internațională. În plus, câștigătorul va reprezenta România la competiția International Young Designers Contest, care anul acesta se va desfășura în Ucraina, precum și la European Fashion Talent Design Competition, care va avea loc în Serbia. Programul beneficiază de sprijinul Uniunii Europene prin intermediul programului Europa Creativă.

De asemenea, câștigătorul va avea posibilitatea să își prezinte gratis colecția la Romanian Fashion Philosophy și să beneficieze de promovare internațională.

Asteptată cu mare interes de pasionații de fashion și toți cei care lucrează sau vor să intre in industria modei, Gala va oferi ocazia tuturor designerilor tineri (care au avut cel mult 3 prezentari de modă până la data Galei RFDTC powered by Tinmar) sa facă dovada măiestriei și talentului lor. Aceștia se pot înscrie AICI. Un juriu internațional format din persoane implicate direct în domeniul Fashion – printre care îi amintim pe fondatorul Fashion Channel Italia, Marzio Nocera, pe creatorul de modă român, Stephan Pelger, sau pe Romanița Iovan, care nu mai are nevoie de nicio prezentare – vor analiza fiecare colecție în parte, iar la final va desemna câștigătorul.

Proiectul promovează întoarcerea la cultură și promovarea valorilor românești, susținerea artiștilor, în special a celor tineri, aflați la început de drum, care studiază sau activează în domeniul artelor. În cadrul proiectului se va sprijini îmbunătățirea percepției publicului larg asupra artei contemporane și atragerea publicului către produsele “Fabricat în Romania”.

TINMAR este unul dintre cei mai mari furnizori privați de energie din România. Lider în servicii integrate de energie, Tinmar este un antreprenoriat românesc solid și de anvergură, dedicat livrării serviciilor integrate de utilități – electricitate, petrol și gaze naturale – clienților industriali și casnici. Ambiția noastră este de a deveni cea mai bună companie de servicii moderne de utilități din regiune.

Romanian Fashion Philosophy FW 18|19 powered by FHF GmbH va fi organizat în perioada 7-11 Martie, la Ambasad’Or Events și va fi transmis LIVE în întreaga lume de Fashion Channel. 

Leave a Reply

%d bloggers like this:
Copyright © 2018 MondenOnline · All rights reserved · Designed by Theme Junkie
Powered by· MEDIAPHOTO